"Anyone I'm playing with, I'm learning from. That's been my perspective all along." - Ken Vandermark (MAGNET #47)

"Musical Man Of The Year" (Chicago Tribune) si "Best Musician of the Year" (Cadence), cel mai tinar beneficiar al "bursei de geniu" a fundatiei MacArthur, Ken Vandermark este un saxofonist de o forta devastatoare si unul din liderii incontestabili ai avantgardei muzicale din Chicago, o adevarata institutie a free-jazz-ului, ce s-a impus de-a lungul anilor prin continua "fortare" a posibilitatilor de exprimare ale muzicii improvizatorice, printr-un eclectism programatic si surprinzator, prin numeroasele discuri in care traditia este prelucrata la forja unui (post)modernism incandescent, prin neobosita cautare de formule si de limbaje muzicale noi, in fine, prin diversitatea stilistica a numeroaselor sale colaborari (NRG Ensemble, Caffeine, Steam, Cinghiale, Signal to Noise Unit, Steel Wool Trio, Witches and Devils, Vandermark Five, Barrage Double Trio, Crown Royals, etc, etc [vezi finalul textului]).

Un "white boy" intr-o lume muzicala preponderent "black", un "pusti" ce prin ambitie si-a facut loc alaturi de "baietii mari" ai free-jazzului, Ken Vandermark este un muzician al carui talent este intrecut doar de o tenacitate si o forta de munca iesite din comun: turneele sale in intreaga lume ii ocupa cam trei sferturi dintr-un an si a reusit performanta de a conduce sau face parte din 10-12 trupe simultan... desi in ultimii ani pare sa-si fi concentrat energiile pe Vandermark 5 si DKV Trio.

Grupul sau, Vandermark 5, a fost ales pentru sectiunea muzicala a expozitiei "Art in Chicago: 1945-1995" ce s-a desfasurat la Muzeul de Art Contemporana din Chicago in perioada 16 noiembrie 1996-23 martie 1997. Alaturi de scriitorul John Corbett, Ken organizeaza "Empty Bottle Wednesday Night Jazz Series", o serie de concerte saptaminale cu incepere din 1996 care alatura muzicienilor locali artisti din intreaga lume (Fred Anderson, Johannes Bauer, Peter Brotzmann, Axel Dorner, Georg Graewe, Mats Gustafsson, Thomas Lehn, Paul Lovens, Paul Lytton, Joe McPhee, Joe Morris, Raymond Strid, Wolter Wierbos, etc) si doua festivaluri internationale in 1997 si 1998. Pentru aceste lucruri cei doi vor fi desemnati "Best Underground Music Promoters" de Chicago's New City in septembrie 1997. Din lista distinctiilor sale mai fac parte: includerea intre primii 45 de muzicieni din Chicago cu impact national in 1998 si 1999, cele mai multe nominalizari pentru cel mai bun disc din 1998 in revista de specialitate Cadence, includerea in '25 For The Future", un clasament al celor mai importanti tineri improvizatori alcatuit de Down Beat si alegerea ca membru al comitetului organizatoric al "New Music-New Millennium Series" sub conducerea lui Michael Orlove.

Nascut pe 22 septembrie, 1964 la Warwick, Rhode Island, Ken Vandermark a inceput sa cinte la trompeta in clasa patra iar in liceu a continuat cu studiul saxofonului tenor. Cariera sa a inceput in 1982, in timpul studiilor la colegiu, la Montreal, si a continuat la Boston, cu trioul Lombard Street (perioada in care a adaugat si clarinetul bas pe lista instrumentelor folosite). Dupa ce s-a mutat la Chicago in 1989 a inceput sa colaboreze atit cu trupe de rock (Denison-Kimball Three, Flying Luttenbachers, etc) cit si cu diversi muzicieni de jazz (Fred Anderson, Peter Brotzmann, Paul Lovens, Paul Lytton, Joe McPhee, Joe Morris, etc) Vandermark Quartet, format din Ken Vandermark, Daniel Scanlan, Kent Kessler si Michael Zerang, a fost primul sau vehicul de exprimare major. Muzica de pe albumele acestui grup, Big Head Eddie (Platypus, 1993), Solid Action (Platypus, 1994) si Vandermark Quartet (Platypus, 1995), este mai apropiata de prog-rock decit de jazz, aceasta "ambiguitate" stilistica devenind marca sa pentru restul carierei.

Urmatorul pas: Vandermark 5. Alaturi de Kent Kessler (b), Tim Mulvenna (dr) si Mars Williams (reeds), Ken ataca de aceasta data un free jazz visceral interpretat la o viteza supersonica. Single Piece Flow (Atavistic, 1997), un album fantastic a carui muzica este o incredibila fuziune de bebop, jazz-rock si free-jazz, este urmat de explozivul Target Or Flag (Atavistic, 1998), discul anului in revista Cadence. Dupa un disc ceva mai coeziv, Simpatico (Atavistic, 1999) a urmat Fact And Fiction, pe care Vandermark 5 adopta un stil furios jazz-core gen Flying Luttenbachers. A patra realizare discografica a quintetului, Burn The Incline (Atavistic, 2000), este o noua demonstratie stralucitoare de eclectism, alternind funk-ul furios (Distance, Roulette, Ground) cu improvizatii de grup "extraterestre" (Late Night Wait Around, The Trouble Is), care paleste insa in fata prestatiei de exceptie a lui Ken, egala deja cu cea a unor "grei" precum Albert Ayler sau Archie Shepp.

Sound In Action este un trio format impreuna cu veteranii percutionisti Robert Barry (fost baterist al lui Sun Ra) si Tim Mulvenna. Design In Time (Delmark, 1999) este mai mult decit orice o demonstratie de forta a protagonistului dar si un album ce il situeaza definitiv pe Vandermark printre marile nume ale genului.

Incercind sa acopere tot spectrul generos al jazzului Ken Vandermark isi diversifica paleta sonora cu fiecare nou album: Real Time (Eighth Day Music, 1996), interpretat de cvartetul Steam, este un omagiu adus bebop-ului. At The Empty Bottle (Knitting Factory, 1997) contine reinterpretari devastatoare ale unor compozitii semnate Albert Ayler.

Expansion Slang (Boxholder, 1998), inregistrat cu grupul Tripleplay, il are pe Don Cherry ca subiect al "adoratiei" in timp ce Straight Lines (Atavistic, 2000) este un disc dedicat lui Joe Harriott. Spaceways Incorporated este un trio alaturi de Nate McBride (b) si Hamid Drake (perc) cu care inregistreaza Thirteen Cosmic Standards (Atavistic, 2000), o culegere de compozitii ale altor idoli ai sai, Sun Ra si George Clinton, marturie posibila a radacinilor "schizofreniei" sale muzicale (printre influentele sale muzicale recunoscute se numara "Mississippi" Fred McDowell, James Brown, John Cage, Captain Beefheart, Meshuggah, Gyorgy Ligeti, Funkadelic, etc)
Dublul album English Suites (Wobbly Rail, 2000) este o colaborare cu reputatul percutionist britanic Paul Lytton.

Aria investigatiilor sale sonore se largeste odata cu proiectul Territory Band. Transatlantic Bridge (Okka Disk, 2001) contine patru ample improvizatii dedicate unor maestri ai picturii abstracte. Atlas (Okka Disk, 2003) ofera combinatii interpretative spectaculoase ce-i permit sa experimenteze atit cu jazz-ul cameral cit si cu cel de big-band (Jim Baker - pno, Jeb Bishop - tbn, Axel Doerner - tpt, Kevin Drumm - electronics, Per-Ake Holmlander - tuba, Kent Kessler - b, Fredrik Ljungkvist - reeds, Fred Lonberg-Holm - cello, Paul Lytton - dr, Tim Mulvenna - perc si Dave Rempis - sax).

Map Theory (Okkadisk, 2005), inregistrat de un ansamblu de 12 muzicieni (Ken Vandermark - sax/clar, Jeb Bishop - tbn, Axel Doerner - tpt, Per-Ake Holmlander - tuba, Kent Kessler - b, Fred Lonberg-Holm - cello, Fredrik Ljungkvist - sax/clar, Dave Rempis - sax, Paul Lytton si Paal Nilssen-Love - perc, Kevin Drumm - electronics si Jim Baker - pno) continua acelasi demers muzical imprevizibil "indulcit" de aceasta data de o accesibilitate deloc deranjanta si de accentul pus pe tratamentele electronice ale lui Drumm. Piesele de pe acest album, Towards Abstraction for Gil Evans (12:20), A Certain Light for Peter Kowald (16:10), Framework for Rob Vandermark (16:30) si Image As Text for Richard Hull (19:06), sint citeva din compozitiile sale cele mai pline de imaginatie.

Dupa aparitia unui nou album sub titulatura Vandermark 5, Acoustic Machine (Atavistic, 2001), dedicat (ca de obicei) unor nume de legenda ale jazzului, artistul isi continua seria cautarilor muzicale prin noi colaborari inedite: No Such Thing (Boxholder, 2001) impreuna cu Pandelis Karayorgis si Nate McBride. Trigonometry (Okkadisk, 2002), dublu album live, ca DKV Trio (Hamid Drake, Kent Kessler si Vandermark) Double or Nothing (OkkaDisk, 2002), culegere de inregistrari din 1999 ale grupurilor AALY Trio (Mats Gustafsson, Kjell Nordeson, Ingebrigt Haker-Flaten) si DKV Trio (Drake, Kessler, Vandermark). Dual Pleasure (Smalltown Supersound, 2002) colaborare cu percutionistul Paal Nilssen-Love. Two Days in December (Wobbly Rail, 2002), dublu album ce aduna duete cu Raymond Strid, David Stackenas si Kjell Nordeson.

Primul sau album solo, Furniture Music (Okka, 2003), dedicat lui Erik Satie, contine preponderent compozitii camerale.

Seria de colaborari de mai mult sau mai putin succes continua cu: Duets (Future Reference, 2003) cu Brian Dibblee, Brooklyn Cantos (Squealer, 2004) cu Gold Sparkle Trio, Dual Pleasure 2 (Smalltown Supersound, 2004) cu Paal Nilssen-Love, Two Lightboxes (Locust, 2004) cu Lightbox Orchestra, Nuclear Assembly Hall (Okka, 2004) cu Atomic, etc.